ISUS ARE PUTERE SĂ IERTE PĂCATELE

Text: Marcu 2:1-12 „După câteva zile, El a intrat iar în Capernaum. S-a auzit că este în casă şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, încât nu mai era loc nici chiar la uşă. Şi El le vestea Cuvântul. Au venit la El nişte oameni, care I-au adus un om paralizat purtat de patru inşi. Fiindcă nu puteau să ajungă la El din cauza mulţimii, au desfăcut acoperişul casei unde era El şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea cel paralizat. Şi Isus, văzându-le credinţa, a zis celui paralizat: «Copile, păcatele îţi sunt iertate.» Unii din cărturari stăteau acolo şi se gândeau în inima lor: «Cum de vorbeşte Omul Acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?» Îndată Isus a cunoscut în duhul Său că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: «Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre? Ce este mai uşor: a zice paraliticului: „Păcatele îţi sunt iertate” ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”? Dar, ca să ştiţi că Fiul Omului are putere pe pământ să ierte păcatele», a zis celui paralizat: «Ţie îţi poruncesc, scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă!» Şi îndată s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: «Niciodată n-am văzut aşa ceva!»”

În textul de astăzi putem vedea în Isus pe Dumnezeul cel Atotputernic. Scriptura îl prezintă aici pe Isus având putere asupra păcatelor. Îl prezintă pe Isus ca Domn suprem asupra fiinţei umane şi asupra suferinţelor şi neputinţelor omeneşti. Deşi Isus n-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să atragă privirile şi înfăţişarea lui n-avea nimic care să ne facă să-L dorim, aşa cum spune Isaia, totuşi vedem că mulţi oameni au venit la Isus. Versetul 2 spune că s-au adunat aşa de mulţi în casa unde se afla Isus încât nu era loc nici chiar la uşă. Dar oare de ce au venit aşa de mulţi oameni la Isus? De ce se îmbulzeau să-L vadă? Care era motivul dorinţei lor de a fi în preajma lui Isus? Răspunsul îl găsim la sfârşitul versetului 2: „şi El le vestea Cuvântul”. Isus le spunea oamenilor lucruri pe care urechile lor nu le mai auziseră. Isus îi învăţa calea lui Dumnezeu şi le predica despre împărăţia cerurilor. Isus însă nu le predica aşa cum făceau cărturarii şi fariseii, ci cu autoritate. Vedem că oamenii au venit să asculte aceste cuvinte. Şi de ce au venit să le asculte? Pentru că le era sete. Le era sete după cuvintele vieţii veşnice şi doreau să cunoască mai mult despre Dumnezeu. De aceea fraţilor, trebuie ca noi toţi să avem o dorinţă arzătoare să auzim cuvântul Domnului şi prin El să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. Astăzi poate nu veţi vedea mulţi oameni îngrămădindu-se în biserici duminică de duminică, dar îi veţi vedea pe cei credincioşi arzând de dorinţa de a fi în prezenţa Domnului. Studiul Bibliei, slujba de închinare de duminică şi citirea personală a Bibliei reprezintă modalităţile noastre de a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai bine. De aceea, să stăruim în ele! Amin!

Începând cu versetul 3, Marcu ne relatează cum patru oameni au adus la Isus un om paralizat pentru a fi vindecat. Negăsind altă soluţie pentru a ajunge la Isus cu patul în care era bolnavul, ei au decis să îl coboare prin acoperiş, ceea ce au şi făcut. Dorinţa acestor oameni este evidentă. Ei au auzit de minunile şi vindecările făcute de Isus şi au crezut că Isus poate să-l ajute şi pe omul paralizat. De aceea ei trebuiau să ajungă neapărat la Isus. Omul bolnav n-avea altă şansă de vindecare. Din faptul că ei nu s-au lăsat descurajaţi de mulţimea de oameni care-i împiedica să ajungă la Isus, ci au căutat o modalitate de a-şi duce până la capăt iniţiativa, putem învăţa perseverenţa. Putem învăţa stăruinţa înaintea lui Isus şi înaintea lui Dumnezeu. Pavel spune de multe ori „stăruiţi în rugăciune” sau „vesteşte cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp” şi prin asta el vrea să ne înveţe să nu fim leneşi din punct de vedere spiritual. În viaţa de credinţă nu există stagnare, repaus sau pauză, ci numai creştere. Tot Pavel spune în Romani 12:11 „În activitate, nu fiţi leneşi; în duh, fiţi fierbinţi, slujind Domnului”. Vedem totodată că perseverenţa celor credincioşi este răsplătită, chiar mai mult decât îşi imaginau ei. Haideţi să vedem versetul 5: „Şi Isus, văzându-le credinţa, a zis celui paralizat: «Copile, păcatele îţi sunt iertate.»” Pare ciudat, dar Isus nu se grăbeşte să-l vindece pe cel bolnav. Dar ce face? La ce se uită Isus întâi? Se uită la neputinţa fizică? Nu dragii mei. Isus se uită întâi la inimă. Se uită la inimă şi vede ce este în ea. Vede dacă este credinţă, vede dacă este dragoste, vede dacă este lepădare de sine. Răstignit pe cruce Isus a strigat „Eli, Eli, Lama Sabactani”, adică „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. În agonie pe Golgota, Mântuitorul nu priveşte suferinţa fizică, ci priveşte suferinţa spirituală a despărţirii de Dumnezeu Tatăl. Iată ce este cu adevărat suferinţă. La fel şi în textul de astăzi, Isus priveşte la inimă şi rezolvă întâi problema principală a bolnavului: păcatul. Isus ştie că din punct de vedere spiritual omul acesta era mort şi că fără o iertare a păcatelor vindecarea nu ar fi fost de nici un folos. De aceea Isus spune „păcatele îţi sunt iertate”. De aceea subiectul mesajului lui Isus era „pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor s-a apropiat”. Problema noastră este păcatul, iar ceea ce ne aduce înapoi în părtăşia cu Dumnezeu este iertarea. Isus este Domnul şi Mântuitorul nostru. Amin!

Autorul Marcu ne prezintă şi pe cei în a căror inimă nu era credinţă. Dacă citim versetul 7, vedem că învăţătorii şi cărturarii nu cred în autoritatea Lui de a ierta păcatele. Într-adevăr cărturarii au dreptate: numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Ceea ce le-a scăpat lor din vedere este că Isus este Fiul lui Dumnezeu, adică Dumnezeu şi are autoritate şi putere să ierte păcatele. Noi ştim că Isus este investit de Tatăl cu această putere din Marcu 1:10 şi 11 acolo unde Isus se botează şi primeşte Duhul Sfânt. În Matei 28:18 la înălţarea Sa, chiar Isus mărturiseşte „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Isus spune fariseilor în Ioan 8:17, 18: „În legea voastră este de asemenea scris că mărturia a doi oameni este adevărată; despre Mine Însumi mărturisesc Eu şi despre Mine mărturiseşte şi Tatăl, care M-a trimis.” Vedem clar că Isus are dreptul de a ierta păcatele. Vedem de asemenea că Dumnezeu Tatăl mărturiseşte acest lucru: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea; de El să ascultaţi!” (Matei 17:5) De aceea fraţilor, să ştiţi că Isus este singurul la care ne putem duce dacă vrem iertarea. El este singura persoană aprobată de Dumnezeu, nimeni alta. Nu fecioara Maria, nici preotul bisericii sau pastorul adunării şi nici sfântul X sau Y. Mântuitorul nostru este doar Hristos pentru că doar El a murit pentru păcate în locul nostru! Amin!

În versetul 8 vedem că Isus, în duhul Său, cunoaşte gândurile inimii cărturarilor. De aceea Isus vrea să se descopere lor şi le pune înainte următoarea întrebare: „Ce este mai uşor: a zice paraliticului: «Păcatele îţi sunt iertate» ori a zice: «Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă»?” Bineînţeles că pentru cărturari ambele variante erau la fel de grele şi ei nu puteau împlini nici una din ele. Dar pentru a le dovedi puterea cu care a fost investit, Isus porunceşte paralizatului: „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă!” Isus are autoritate. Isus este Atotputernic. Isus este Dumnezeu. Isus merită deci atenţia şi lauda noastră. La auzul cuvintelor, bolnavul a fost vindecat acolo în faţa tuturor. Dragii mei, mă rog ca prin acest cuvânt să privim cu toţii la El şi să ne punem încrederea în El.

Prin acest text şi eu şi voi trebuie să reţinem trei lucruri: unu, Isus are putere să ne curăţească de păcate. Doi, Isus vrea întâi să ne rezolve problema principală care este păcatul şi apoi suferinţa omenească. Trei, Isus vrea ca noi să perseverăm continuu pentru a ajunge acolo unde este El, acolo unde putem asculta cuvântul Său. Eu personal mărturisesc că deseori pun înainte problemele pământeşti şi nu pe cele spirituale. Prin acest cuvânt mă rog ca Domnul să nu mă lase să privesc la neputinţa şi slăbiciunea mea ci la puterea Lui. Fie ca Domnul Isus Hristos să binecuvânteze credinţa noastră să fie zidită pe puterea lui Dumnezeu!

Amin!